După ce au primit o scrisoare de la un puști de 10 ani care practică și el fotbal și are o viață asemănătoare cu cea dusă în copilărie de Nicoliță, producătorii emisiunii „Liber pe contrasens” au vrut să facă un film pe această temă. Stelistul însă a refuzat să apară de frica patronului.
„Erau zile în care nu aveam ce mânca și mă duceam la antrenament cu stomacul gol, deoarece nu puteam întârzia sau lipsi”, declara, în urmă cu un an, într-un interviu al revistei clubului Steaua, Bănel Nicoliță. În general, microbiștii din țara noastră cunosc povestea mijlocașului stelist care a pornit de jos, provenind dintr-o familie modestă, și care a ajuns în prezent unul dintre starurile echipei Steaua, având și 42 de selecții la loturile naționale.
„Trebuia să apară câteva secunde”
Având cunoștință despre trecutul lui Bănel, producătorii popularei emisiuni „Liber pe contrasens”, care se difuzează în fiecare sâmbătă dimineața pe TVR 2, au dorit să-l folosească pe fotbalist într-un scurt film care avea drept temă o poveste similară cu a sa. „Era vorba despre un copil de 10 ani, care joacă și el fotbal și a cărui viață seamănă cu cea dusă în copilărie de actualul stelist. Ne-a trimis o scrisoare pe adresa TVR și am vrut să facem un filmuleț despre el, în care să apară pentru câteva secunde și Bănel Nicoliță, deoarece el a trăit asemenea greutăți precum copilul respectiv”, ne-a declarat Valentin Dimulescu, reporterul acestei emisiuni. Producătorii au luat legătura cu cei de la clubul Steaua, dar aceștia le-au transmis că doar Bănel poate da un răspuns la această invitație. Astfel, regizorul Eugen Dumitru a vorbit personal cu fotbalistul, însă acesta a refuzat propunerea. „Îmi pare rău, dar nu pot să onorez această invitație, pentru că îmi e teamă de patron că mă va da afară”, a fost declarația lui Bănel, care i-a șocat și pe producători.
I se trage de la un spot publicitar
ProSport a aflat că, de când a jucat într-un spot publicitar și a apărut la „Happy Hour” purtând costum de indian, Bănel Nicoliță a fost certat zdravăn de patron și de atunci îi e teamă să mai apară la emisiuni sau pe la alte platouri de filmare. Fotbalistul e unul dintre steliștii cei mai asaltați pentru autografe și poze în special de copii, pentru care Bănel din Făurei reprezintă un adevărat model de viață. Un băiat sărac, care a plecat de jos și care a ajuns unul dintre cei mai cunoscuți români în țară.
„Îl visez pe Gigi Becali și ziua, și noaptea, fiindcă acest om a făcut multe pentru mine”, Bănel Nicoliță, declarație pentru ProTV în 2008
Pentru că Bănel n-a vrut să-și asocieze imaginea cu cea a copilului în vârstă de 10 ani, producătorii emisiunii TV au schimbat titlul filmulețului din „Steaua lui Bănel” în „Lucky Star”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER